Suntem în căutarea unui expert pentru cooperare intermunicipală și intersectorială
Expert pentru cooperare intermunicipală și intersectorială în cadrul proiectului „Acces pentru success: parteneriate pentru dezvoltarea comunitară durabilă” Durata contractului: Aprilie – Noiembrie 2019 Proiectul este implementat de consorțiul de organizaţii: Solidarity Fund PL în Moldova, AO EcoContact, AO Ecospectr și AO Moștenitorii, este finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii” și cofinanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare – Asistența Poloniei. Misiunea proiectului constă în consolidarea dezvoltării locale pe ambele maluri ale râului Nistru, prin îmbunătăţirea abilităților cetățenilor activi din regiune, cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală realizate în colaborare cu partenerii locali. Proiectul are ca scop dezvoltarea comunităţilor prin identificarea potențialului…