katea

Un training cu tematica „Managementul Proiectelor” a fost organizat pentru reprezentanții proiectelor câștigătoare

La 28 septembrie curent, la Chișinău, s-a desfășurat un training cu tematica managementul proiectelor, pentru reprezentanții a 9 proiecte de parteneriat din cele 17 aprobate spre finanțare, urmare a apelului de propuneri, desfășurat în cadrul proiectului Acces pentru succes. La eveniment au participat peste 35 de reprezentanți ai organizațiilor/GILC-urilor, de pe ambele maluri ale Nistrului, care vor realiza proiecte de parteneriat, ce au drept scop consolidarea încrederii, prin prisma dezvoltării locale și colaborării dintre comunitățile locale. Proiectele vor fi realizate în perioada…

0
Read More

Angajăm evaluator extern în cadrul proiectului „Acces pentru succes: parteneriate pentru dezvoltarea comunitară durabilă”

Durata contractului: octombrie 2018 – noiembrie 2019 (2/4 zile de lucru pe lună)  Proiectul implementat de consorțiul de organizaţii Solidarity Fund PL în Moldova, A. O. EcoContact, A.O. Ecospectr și A.O. Moștenitorii este finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii” și cofinanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare – Asistența Poloniei.   Misiunea proiectului constă în consolidarea dezvoltării locale pe ambele maluri ale râului Nistru, prin îmbunătăţirea abilităților cetățenilor activi din regiune și cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală realizate în colaborare cu partenerii locali.  Proiectul are ca scop…

0
Read More

“Acces pentru Succes”: noi aplicații de proiect au fost selectate după a doua rundă de concurs

În rezultatul ședinței Consiliului de proiect din 14 septembrie a.c., privind aprobarea aplicațiilor înregistrate în cadrul rundei a doua a apelului de propuneri, la care au fost discutate rezultatele evaluării de conținut, efectuate de către Comisia de selectare, au fost aprobate spre finanțare 5 aplicații, dintre care 2 sunt aprobate condiționat, ca urmare a recomandărilor din partea Consiliului de proiect. Amintim că în cadrul apelului de propuneri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul proiectului ”Acces pentru succes: parteneriate…

0
Read More

Rezultatele Rundei a II-a de depunere a aplicațiilor de proiect

Recent, proiectul ”Acces pentru succes: parteneriate pentru dezvoltarea durabilă comunitară”, a anunțat lansarea celei de a doua runde de depunere a aplicațiilor de proiect, de către ONG-urile și/sau grupurile de inițiativă locale de pe ambele maluri ale Nistrului. La cea de a doua rundă a apelului de propuneri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală au fost înregistrate 6 aplicații, care urmează a fi supuse unei ulterioare evaluări formale și de conținut. Lista acestora poate fi vizualizată aici. A doua rundă a…

0
Read More

Runda a II-a: Apel de propuneri A2S

Consorțiul de organizații: Solidarity Fund PL în Moldova, în parteneriat cu AO ”Eco-Contact”, ОО ”Ecospectr” și AO ”Moștenitorii”, anunță a doua rundă a apelului de propuneri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul proiectului ”Acces pentru succes: parteneriate pentru dezvoltare comunitară durabilă”, adresat parteneriatelor care nu au fost aprobate spre finanțare în cadrul primei runde. La concurs pot participa Parteneriatele constituite din organizațiile/Grupurile de Inițiativă Locală de pe ambele maluri ale Nistrului, participanți ai proiectului Acces pentru succes. În cadrul apelului de propuneri, aplicanții pot depune o singură…

0
Read More

Acces pentru Succes: au fost selectate și aprobate spre finanțare 14 aplicații de proiect

La 3 august curent, avut loc ședința Consiliului de proiect ”Acces pentru Succes”, în cadrul căreia au fost analizate aplicațiile înregistrate în cadrul apelului de propuneri și discutate rezultatele evaluării de conținut, efectuate de către Comisia de selectare. Astfel, au fost aprobate spre finanțare 14 aplicații, dintre care 4 aprobate condiționat, ca urmare a recomandărilor din partea Consiliului de proiect. Amintim că în cadrul apelului de propuneri pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul proiectului ”Acces pentru succes: parteneriate pentru dezvoltarea durabilă comunitară”, care s-a desfășurat…

0
Read More

Конкурс: КОМАНДА ЭКСПЕРТОВ ДЛЯ ПОДДЕРЖКИ СООБЩЕСТВ С ДВУХ БЕРЕГОВ ДНЕСТРА В РАЗРАБОТКЕ МЕСТНЫХ ПЛАНОВ ДЕЙСТВИЙ

В результате проведенного конкурса участия в Проекте были отобраны по 21 организации/МИГГ с каждого берега Днестра. Для помощи организациям/МИГГ в выявлении приоритетов сообществ, имеющихся ресурсов, возможностей для развития, мобилизации сообщества и формулированию инициатив, которые могут быть поддержаны со стороны проекта объявляется данный тендер на выбор команды, состоящей из координатора и двух экспертов. Крайний срок подачи: 8 декабря Подробная информация и процедура подачи заявок описана здесь: ТЕНДЕР

0
Read More

118 aplicații de participare în cadrul proiectului A2S

În perioada 9 august – 18 octombrie 2017 a fost deschis apelul de participare în cadrul proiectului ”Acces pentru succes: parteneriate pentru dezvoltarea comunitară durabilă”. Avem deosebita plăcere să anunțăm că au fost recepționate 118 cereri/dosare de participare în cadrul proiectului, de la reprezentanți de pe ambele maluri ale râului Nistru. Lista completă a cererilor înregistrate în apelul de participare în cadrul proiectului poate fi ACCESATĂ AICI ! Cu acest prilej dorim să mulțumim tuturor aplicanților și tuturor partenerilor care au participat activ în procesul…

0
Read More
Această pagină web a fost creată în cadrul proiectului „Acces pentru succes: parteneriate pentru dezvoltare comunitară durabilă”, implementat cu susținerea financiară a Uniunii Europene în cadrul programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii” și co-finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Poloniei în cadrul programului „Ajutorul Poloniei”. Conținutul acestei pagini web nu reflectă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei.